GSM!?

Global System for Mobile Communications (Sistem Global pentru Comunicații Mobile), prescurtat GSM, este standardul de telefonie mobilă (celulară) cel mai răspândit din lume, precum și numele rețelei de telefonie respective. Atributul „mobil” al multor aparate și dispozitive actuale se referă în primul rând la conectivitatea lor (fără fir, prin semnale radio) la sistemul GSM, practic din orice punct de pe glob unde există oameni. Din aceasta rezultă și mobilitatea utilizatorului.

Promotorul acestui standard, GSM Association, a estimat în anul 2007 că 82 % din piața mondială de comunicații mobile folosește acest standard.[1]. Mai este cunoscut și sub denumirea de 2G (generația a 2-a). NMT aparține de 1G, iar UMTS și standardele similare aparțin de 3G. GSM 2G a apărut pe piață la începutul anilor 1990, luând un mare avânt la sfârșitul deceniului. Este sistemul dominant în Europa.

La ora actuală (2012) la rețeaua GSM se pot conecta cu ajutorul unei minicartele de tip SIM nu numai telefoanele mobile, aici în special cele de tip smartphone, dar și diverse calculatoare de ex. iPad-uri, alte calculatoare portabile, modemuri UMTS/LTE înglobate în diverse aparate ș.a.


Sistem celular
Systemul GSM este un sistem numit „celular”. Deoarece telefoanele portabile atașabile la GSM (așa-numitele telefoane mobile sau celulare) trebuie să fie ușoare și trebuie deci și să aibă acumulatori cât mai ușori, ele au și o putere de emisie radio limitată la circa 4 - 6 km. Drept consecință, releele GSM, numite și „stații de bază”, care au antenele în poziții fixe pe stâlpi la sol sau pe clădiri mai înalte, trebuie să fie numeroase, împânzind astfel mari suprafețe, de ordinul unor întregi zone metropolitane și chiar și mai mari, tinzând cu timpul spre acoperirea completă a țărilor.

Zonele globului în care în general rețeaua GSM nu pătrunde sunt:

    mari zone nelocuite, de ex.: deșerturi, munți înalți, zonele polare, lacuri mari, mări și oceane
    zonele subterane (tuneluri, mine, stațiuni de cercetări situate la adâncime) precum și zonele subacvatice și submarine
    spațiul aerian cu altitudine de peste 4 - 6 km (avioanele de pasageri ajung și la înălțimi de 10 - 11 km)
    unele zone și țări subdezvoltate

Fiecare releu GSM deservește doar o mică suprafață, mai mult sau mai puțin rotundă și cu diametrul de cca 8 - 10 km, numită „celulă”. Dacă posesorul telefonului mobil se deplasează (de ex. călătorește cu mașina), sistemul îl „pasează” de la un releu la altul, urmărindu-l peste tot unde se află. Dacă la trecerea în altă celulă (teritorială) posesorul tocmai vorbește la telefon, convorbirea sa nu este întreruptă și nici măcar deranjată.


Evoluția GSM
Inițial GSM a fost conceput doar pentru telefonie și transmitere de telefaxuri și alte date la viteză constantă. Succesul Internetului a condus însă și la evoluția standardelor GSM, care azi permit, printre altele, accesul mobil la Internet cu viteze mari. Pentru aceasta, în decursul timpului au fost implementate mei multe standarde GSM, unele dintre ele pentru scopuri speciale: CSD, HSCSD, GPRS, EDGE, UMTS, HSPA, Streaming, Generic Access, Cell Broadcast, BOS-GSM, LTE.


Clasificarea sistemelor de comunicații mobile
Această clasificare pe generații se aplică doar rețelelor mobile destinate realizării de legături vocale (sistemelor celulare). Pe de altă parte, rețelele mobile de date au cunoscut și ele o evoluție atât în privința soluțiilor tehnice cât și a performanțelor obținute.

1G
Prima generatie de sisteme RCM, numită 1G, a folosit transmisia analogică a informatiilor. Initial, astfel de sisteme au utilizat exclusiv transmisia analogică atât pentru mesaje cât si pentru semnalele de control si semnalizare din sistem. În acest scop se utilizau modulatii de tip AM, SSB sau FM.

Ulterior s-a trecut la transmisia numerică a semnalelor de control si apel selectiv, cu modulatii de tip FSK sau FFSK, menținându-se pentru semnalul vocal transmisia analogică prin modulatie de frecventă.

2G
Următoarea generație de sisteme RCM, în întregime digitalizată și notată 2G, a fost caracterizată de transmisia numerică a informațiilor de utilizator, integrând mesajele digitalizate cu informațiile de control (comandă) și semnalizare, ceea ce a permis atingerea unor performanțe superioare în raport cu soluțiile folosite anterior și a asigurat compatibilitatea cu rețelele numerice terestre tip ISDN. Rețelele 2G se bazau inițial pe comutația de circuite.

Ulterior, în aceste rețele s-au implementat soluții care să permită creșterea vitezei de transmisie a datelor și utilizarea comutației de pachete de date în paralel cu cea de circuite, născându-se astfel o generație de tranziție, denumită [2,5G]].

3G
A treia generație, 3G este marcată de o creștere a debitului de transmisie de la valori de ordinul a 10 Kbps la valori cuprinse între 200 Kbps și 2 Mbps. Acest salt presupune o creștere a benzii alocate unui canal precum și trecerea la utilizarea exclusivă a comutației de pachete.

4G
A patra generație, 4G este în curs de implementare si prevede viteze de peste 100 Mbps in downlink si peste 30 Mbps in uplink.

GPRS
În general, în timpul unei convorbiri de la telefonul mobil este stabilită o conexiune continuă (un canal de comunicație) rezervată - în acest timp nimeni altcineva nu poate folosi acel canal. GPRS are efectul că dacă în timpul convorbirii la un moment dat nu se transmit date, canalul e pus la dispoziție pentru alte transmisii, fără însă ca să se piardă conexiunea inițială. În acest fel se mărește disponibilitatea rețelei. Altfel spus, la standardul GPRS conexiunea pentru o convorbire este continuă, permanentă, dar în plus canalul de transmisie pote fi partajat de mai multe persoane (convorbiri). Tarifele GPRS prevăd de obicei plata după volumul de date transferate și nu după durata conexiunii.

GPRS este mult mai rapid decât CSD (Circuit Switched Data, uneori numit doar GSM Data). Cu toate acestea, la orele de vârf transferul de date este ceva mai lent (comparativ cu viteza maximă), deoarece conexiunile de voce au de obicei prioritate. Rata de transfer de date depinde de clasa multislot a dispozitivului.

EGPRS (EDGE)
EGPRS (Enhanced GPRS, EDGE) utilizează o tehnologie ușor diferită bazată pe așa-numitul 8PSK sau 8-Phase Shift Keying. Cu ajutorul standardului EDGE transferurile GPRS sunt aproximativ de trei ori mai rapide, ușurându-se astfel descărcarea fișierelor mari cum ar fi clipurile video.

LTE
LTE sau 3GPP Long Term Evolution este un standard pentru comunicații wireless (fără fir), de viteză foarte mare pentru telefoane mobile sau terminale de date. Este o arhitectura bazata pe GSM/EDGE, îmbunătățind capacitatea si viteza prin utilizarea tehnicilor de modulatie.

Interfața wireless LTE este incompatibila cu retele 2G si 3G, astfel incat aceasta sa ruleze, este necesar un alt spectru wireless.Specificatiile includ o rata de downlink de 300 Mbit/s si o rata de uplink de 75 Mbit/s cu un QoS care asigura rata de transfer in mai putin de 5 ms in retelele radio. Astfel, datele se transmit cu o calitate exceptionala, intr-un timp foarte redus. Suporta multicast si stream-uri broadcast.




--
Ref: http://ro.wikipedia.org/wiki/GSM