Povestea porcului

Cica era odata o baba si un mosneag: mosneagul de-o suta de ani, si baba de nouazeci.

Si amundoi batranii acestia erau albi ca iarna si posomoriti ca vremea cea rea din pricina ca nu aveau copii.

Si, Doamne! tare mai erau doriti sa aiba macar unul, caci, cit era ziulica si noaptea de mare, sedeau singurei ca cucul si le tiuia urechile, de urat ce le era.

Si apoi, pe linga toate aceste, nici vreo scofala mare nu era de dansii: un bordeiu ca vai de el, niste toale rupte, asternute, si atata era tot.

Ba, de la o vreme incoace, uratul ii minca si mai tare, caci tipenie de om nu li deschidea usa; parca erau bolnavi de ciuma, sarmanii!

In una din zile, baba ofta din greu si zise mosneagului:

- Doamne, mosnege, Doamne!

De cand santem noi, inca nu ne-a zis nimeni tata si mama!

Oare nu-i pacat de Dumnezeu ca mai traim noi pe lumea asta?

Caci la casa fara de copii nu cred ca mai este vrun Doamne-ajuta!

- Apoi, da, mai baba, ce putem noi face inaintea lui Dumnezeu?
- Asa este, mosnege, vad bine; dar, pana la una, la alta, stii ce-am gandit eu asta-noapte?
- Stiu, mai baba, daca mi-i spune.
- Ia maine dimineata, cum s-a amiji de ziua, sa te scoli si sa apuci incotro-i vede cu ochii.

Si ce ti-a iesi inainte intai si-ntai, dar a fi om, dar sarpe, dar, in sfarsit, orice alta jivina a fi, pune-o in traista si o ada acasa.

Vom creste-o si noi cum vom putea, si acela sa fie copilul nostru.

Mosneagul, satul si el de-atata singuratate si dorit sa aiba copii, se scoala a doua zi dis-dimineata, isi lua transta in bat si facu cum i-a zis baba...

Porneste el si se duce tot inainte pe niste ponoare, pana ce da peste un bulhac.

Si numai iaca ca vede in bulhac o scroafa cu doisprezece purcei, care sedeau tologiti in glod si se paleau la soare.

Scroafa, cum vede pe mosneag ca vine asupra ei, indata incepe a grohai, o rupe la fuga, si purceii dupa dansa.

Numai unul, care era mai ogirjit, mai rapanos si mai rapciugos, neputand iesi din glod, ramase pe loc.

Mosneagul degraba il prinde, il baga in traista, asa plin de glod si de alte podoabe cum era, si porneste cu dansul spre casa.

- Slava tie, Doamne! zise mosneagul, ca pot sa duc si babei mele o mangaiere!

Mai stiu eu?

Poate ori Dumnezeu, ori dracul i-a dat in gand ieri noapte de una ca asta.

Si cum ajunge-acasa, zice:

- Iaca, mai, babusca, ce odor ti-am adus eu!

Numai sa-ti traiasca!

Un baiet ochios, sprincenat si frumusel de nu se mai poate.

Iti seamana tie, rupta bucatica!...

Acum pune de lautoare si grijeste-l cum stii tu ca se grijesc baietii; ca, dupa cum vezi, ii cam colbait, mititelul!

- Mosnege, mosnege! zise baba, nu rade, ca si acesta-i faptura lui Dumnezeu, ca si noi... Ba poate... si mai nevinovat, sarmanul!

Apoi, sprintena ca o copila, face degraba lesie, pregateste de scaldatoare si, fiindca stia bine treaba mositului, ia purcelul, il scalda, il trage frumusel cu untura din opait pe la toate incheieturile, il stringe de nas si-l sumuta, ca sa nu se dioache odorul.

Apoi il piaptana si-l grijeste asa de bine, ca peste cateva zile il scoate din boala; si cu tarate, cu cojite, purcelul incepe a se infiripa si a creste vazand cu ochii, de-ti era mai mare dragul sa te uiti la el.

Iara baba nu stia ce sa mai faca de bucurie ca are un baiet asa de chipes, de hazliu, de gras si invalit ca un pepene.

Sa-i fi zis toata lumea ca-i urat si obraznic, ea tinea una si buna, ca baiet ca baietul ei, nu mai este altul!

Numai de-un lucru era baba cu inima jignita: ca nu putea sa le zica tata si mama.

Intr-una din zile, mosneagul voieste a merge la targ sa mai cumpere cite ceva.

- Mosnege, zise baba, nu uita sa aduci si niste roscove pentru ist baiet, ca tare-a fi dorit, mititelul!
- Bine, mai baba.

Dar in gandul sau: dar minca-l-ar branca sa-l manance, surla, ca mult ma mai inadusi cu dansul.

De-am avea paine si sare pentru noi, dar nu sa-l mai indop si pe dansul cu bunatati... cand m-as potrivi eu babei la toate cele, apoi as lua cimpii!

In sfarsit, mosneagul se duce la targ, targuieste el ce are de targuit, si, cand vine acasa, baba il intreaba, ca totdeauna:

- Ei, mosnege, ce mai stii de pe la targ?
- Ce sa stiu, mai baba? Ia, nu prea bune vesti: imparatul vrea sa-si marite fata.
- Si asta-i veste rea, mosnege?
- D-apoi ingaduieste putin, mai baba, ca nu-i numa atata ca, de ce-am auzit eu, mi s-a suit parul in varful capului.

Si cand ti-oiu spune pana la sfarsit, cred ca ti s-a incrancena si tie carnea pe tine.

- Dar de ce, mosnege?

Vai de mine!

- D-apoi, iaca de ce, mai baba, asculta: imparatul a dat de stire, prin crainicii sai, in toata lumea ca oricine s-a afla sa-i faca, de la casa aceluia si pana la curtile imparatesti, un pod de aur pardosit cu pietre scumpe si fel de fel de copaci, pe de-o parte si pe de alta, si in copaci sa cante tot felul de pasari, care nu se mai afla pe lumea asta, aceluia ii da fata; ba cica-i mai da si jumatate din imparatia lui.

Iara cine s-a bizui sa vie ca s-o ceara de nevasta si n-a izbuti sa faca podul, asa cum ti-am spus, aceluia pe loc ii taie capul.

Si cica pana acum o multime de feciori de crai si de imparati, cine mai stie de pe unde, au venit, si nici unul din ei n-a facut vreo isprava; si imparatul, dupa cum s-a hotarat, pe toti i-a taiat, fara crutare, de li plange lumea de mila.

Apoi, mai baba, ce zici? bune vesti sunt aceste?

Ba si imparatul cica s-a bolnavit de suparare!


- Of! mosnege, of! boala imparatilor e ca sanatatea noastra!


Numai despre fetele de imparat, ce mi-ai spus, mi se rupe inima din mine, ca mare jale si alea or fi mai ducand mamele lor pentru dansii!


Mai bine ca al nostru nu poate vorbi si nu-l duce capul, ca pe altii... la atatea iznoave.


- Bune-s si acestea, mai baba; dar buna ar fi si aceea cand ar avea cineva un fecior care sa faca podul si sa ieie pe fata imparatului, ca stiu c-ar incaleca pe nevoie si, Doamne! mare slava ar mai dobandi in lume!


Cand vorbeau batranii, purcelul sedea in culcus, intr-un cotlon sub vatra, cu ratul in sus, si uitandu-se tinta in ochii lor, asculta ce spun ei si numai pufnea din cand in cand.


Si cum se sfatuiau batranii, ei intre ei, despre aceastea, numai iaca se aude sub vatra: "Tata si mama! eu il fac."


Baba atunci a ametit de bucurie, mosneagul insa, gandind ca-i Uciga-l crucea, s-a spariet si, uimit, se uita prin bordeiu in toate partile, sa vada de unde a iesit acel glas; dar, nevazand pe nimeni, si-a mai venit in sine.


Insa godacul iar a strigat:


- Tata, nu te infricosa, ca eu sunt!


Ci trezeste pe mama si du-te la imparatul de-i spune ca eu ii fac podul.


Mosneagul atunci zice ingaimat:


- D-apoi ai sa-l poti face, dragul tatei?


- Despre asta n-aibi grija, tata, ca esti cu mine.


Numai du-te si vesteste imparatul ce-am spus eu!


Baba, atunci, venindu-si in sine, saruta baietul si-i zise:


- Dragul mamei, drag!


Nu-ti pune viata in primejdie, si pe noi sa ne lasi, tocmai acum, straini, cu inima arsa si fara nici un sprijin!


- Nu te ingriji, mamuca, de feliu; ca traind si nemurind ai sa vezi cine sunt eu.


Atunci mosneagul, nemaiavind ce zice, isi peaptana barba frumos, ia toiagul batranetelor in mana, apoi iese din casa si porneste spre imparatie, si cum ajunge in targ, se duce cu poeptul deschis drept la palatul imparatului.


Un strajer, cum vede pe mosneag ca sta pe-acolo, il intreaba:


- Dar ce vrei, mosule?


- Ia, am treaba cu imparatul; feciorul meu se prinde ca i-a face podul.


Strajerul, stiind porunca, nu mai lungeste vorba, ci ia mosneagul si-l duce inaintea imparatului.


Imparatul, vazand pe mosneag, il intreaba:


- Ce voiesti de la mine, mosule?


- Sa traiti multi ani cu bine, luminate si preaputernice imparate!


Fecioru-meu, auzind ca aveti fata de maritat, m-a trimis, din partea lui, ca sa aduc la cunostanta mariei-voastre ca el, cica, poate sa va faca podul.


- Daca poate sa-l faca, faca-l, mosnege; si atunci fata si jumatate din imparatia mea ale lui sa fie.


Iara de nu, atunci... poate-i fi auzit ce-au patit altii, mai de vita decat dansul !?


Daca te prinzi asa, apoi mergi de-ti ada feciorul incoace.


Iara de nu, cauta-ti de drum si nu umbla cu gargaunii in cap.


Mosneagul, auzind aceste chiar din gura imparatului, se pleaca pana la pamant; apoi iese si porneste spre casa, ca sa-si aduca feciorul.


Si, cum ajunge acasa, spune lu fecioru-sau ce a zis imparatul.


Purcelul atunci, plin de bucurie, incepe a zburda prin bordeiu, da un ropot pe sub laiti, mai rastoarna cateva oale cu ratul si zice:


- Haidem, tatuca, sa ma vada imparatul!


Baba, atunci, incepe a boci si a zice:


- Sa vede ca eu nu mai am parte in lumea asta de nimica! Pana acum m-am chinuit de l-am crescut si l-am scos din toata nevoia, si acum... parca vad c-am sa ram�n fara de dansul! Si, tot bocand ea, o apuca lesin de suparare.


Iar mosneagul, de cuvant; pune cusma pe cap, o indeasa pe urechi, isi ia toiagul in mana, iese din casa si zice:


- Hai cu tata, baiete, s-aducem nora mine-ta.


Purcelul, atunci, de bucurie, mai da un ropot pe sub laiti, apoi se ia dupa mosneag si, cat colc, mergea in urma lui, grohaind si musluind pe jos, cum e treaba porcului.


Abia ajung ei la portile palatului imparatesc, si strajerii, cum il vad, incep a se uita unul la altul si a bufni de ras.


- Dar ce-i acesta, mosule? zise unul din ei.


- D-apoi acesta mi-e feciorul, care se prinde c-a face podul imparatului.


- Doamne, mosule, Doamne! multa minte iti mai trebuie! zise un strajer batran; se vede ca ti-ai urat zilele!


- Apoi da, ce-i scris omului in frunte-i pus, si tot de-o moarte are sa moara cineva.


- D-ta, mosule, cum vedem noi, cauti pricina ziua-miaza-mare, cu lumanare, zisera strajerii.


- D-apoi asta nu va priveste de d-voastra; ia, mai bine paziti-va gura si dati de stire imparatului c-am venit noi, raspunse mosneagul.


Strajerii, atunci, se uita lung unul la altul si strang si ei din umeri, apoi unul din ei vesteste imparatului despre venirea noilor petitori, mosneagul cu purcelul sau!


Atunci imparatul ii chema inaintea sa.


Mosneagul, cum intra, se pleaca pana la pamant si sta la usa, smerit.


Iara purcelul calca inainte pe covoare, grohaind, si incepe a muslui prin casa.


Atunci imparatul, vazand asa mare obraznicie, pe de-o parte i-a venit a rade, iara pe de alta se tulbura grozav si zise:


- Dar bine, mosule, cand ai venit in cela rand, parca erai in toata mintea; dar acum unde te visezi, de umbli cu porci dupa tine?


Si cine te-a pus la cale sa ma iei tocmai pe mine in bataie de joc?


- Fereasca Dumnezeu! inaltate imparate, sa cuget eu, om batran, la una ca asta!


D-apoi, sa avem iertare lumanarea-voastra, ca acesta mi-i flacaul, despre care v-am spus mai daunazi ca m-a trimis la maria-voastra, daca va mai aduceti amante.


- Si el are sa-mi faca podul?


- D-apoi asa nadajduim in Dumnezeu, ca chiar el, maria-ta!


- Hai! ie-ti porcul de-aici si iesi afara!


Si daca pana maine dimineata n-a fi podul gata, mosnege, are sa-ti steie capul unde-ti stau talpile.


Intelesu-m-ai?


- Milostiv este Cel-de-sus, maria-voastra!


Iara daca s-a intampla, - sa nu banuiti, puternice imparate! - dupa dorinta luminarii-voastre, apoi atunci sa ne trimiteti copila acasa.


Si zicand aceste, se pleaca dupa obiceiu, isi ia purcelul, iese si porneste spre casa, urmat de cativa ostasi, in paza carora l-a dat imparatul pana a doua zi, ca sa vada ce poate fi una ca asta.


Caci multa vorba, mult ras si mare nedumerire se mai facuse la palat, si in toate partile despre o astfel de batjocura nemaipomenita.


Si, catre sara, ajungand mosneagul si cu purcelul acasa, pe baba o si apuca un tremur, de spaima, si incepe a se vaicari si a zice:


- Vai de mine, mosnege!


Dar ce foc mi-ai adus la casa?


Mie ostasi imi trebuiesc?


- Inca mai ai gura sa intrebi?! acestea-s faptele tale; m-am luat dupa capul tau cel sec si m-am dus pe coclauri sa-ti aduc copii de suflet.


Si acum, iaca in ce ghinion am intrat!


Ca n-am adus eu ostasii, ci ei m-au adus pe mine.


Si capului meu se vede ca pana maine dimineata i-a fost scris sa mai steie unde sta!


Purcelul insa umbla musluind prin casa dupa mancare si nici grija n-avea despre incurcatura ce facuse.


Mosnegii s-au ciondanit cit s-au mai ciondanit si, cit erau ei de ingrijiti, despre ziua au adormit.


Iara purcelul atunci s-a suit binisor pe laita, a spart o fereastra de bardahan si, sufland o data din nari, s-au facut ca doua suluri de foc, de la bordeiul mosneagului, care acum nu mai era bordeiu, si pana la palatul imparatului.


Si podul, cu toate cel poruncite, era acum gata.


Iara bordeiul mosneagului se prefacuse intr-un palat mult mai stralucitor decat al imparatului!


Si, deodata, baba si mosneagul se trezesc imbracati in porfira imparateasca, si toate bunatatile de pe lume erau acum in palaturile lor.


Iara purcelul zburda si se tologea numai pe covoare, in toate partile.


Tot in acea vreme, si la imparatie strasnica zvoana s-a facut, si insusi imparatul cu sfetnicii sai, vazand aceasta mare minune, grozav s-au spariet, si temandu-se imparatul sa nu i se intample ceva de rau, a facut sfat si a gasit cu cale sa deie fata dupa feciorul mosneagului si de indata a si trimis-o.


Caci si imparatul, cat era de imparat, le daduse acum toate pe una, si nici macar aceea nu era buna: frica!


Nunta n-a mai facut, caci cu cine era s-o faca?


Fata imparatului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au placut palaturile si socrii.


Iar cand a dat cu ochii de mire, pe loc a incremenit, dar mai pe urma, strangand ea din umeri, a zis in inima sa:


"Daca asa au vrut cu mine parintii si Dumnezeu, apoi asa sa ramaie".


Si s-a apucat de gospodarie.


Purcelul toata ziua musluia prin casa, dupa obiceiul sau, iar noaptea, la culcare, lepada pelea cea de porc si raminea un fecior de imparat foarte frumos!


Si n-a trecut mult, si nevasta lui s-a deprins cu dansul, de nu-i mai era acum asa de urat ca dintai.


La vro saptamana, doua, tanara imparateasa, cuprinsa de dor, s-a dus sa-si mai vada parantii; iara pe barbat l-a lasat acasa, caci nu-i da mana sa iasa cu dansul.


Parintii cum au vazut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, si, intrebind-o despre gospodarie si barbat, ea a spus tot ce stia.


Atunci imparatul a inceput s-o sfatuiasca, zicand:


- Draga tatei!


Sa nu cumva sa te impinga pacatul sa-i faci vrun neajuns, ca sa nu patesti cumva vreo nenorocire!


Caci, dupa cum vad eu, omul acesta, sau ce-a fi el, are mare putere.


Si trebuie sa fie ceva neinteles de mintea noastra, de vreme ce au facut lucruri peste puterea omeneasca!


Dupa aceasta au iesit amandoua imparatesele in gradina ca sa se primble.


Si aici, mama sfatui pe fata:


- Draga mamei, ce fel de viata ai sa mai duci tu daca nu poti iesi in lume cu barbatul tau?


Eu te sfatuiesc asa: sa potrivesti totdeauna sa fie foc zdravan in soba si cand a adormi barbatu-tau, sa ieie pelea cea de porc si s-o dai in foc, ca sa arda, si atunci ai sa te mantui de dansa!


- Ca bine zici, mama! iaca, mie nu mi-a venit in cap una ca asta.


Si cum s-a intors imparateasa cea tanara seara acasa, a poruncit sa-i faca un foc bun in soba.


Si, cand dormea barbatu-sau mai bine, ea a luat pelea cea de porc, de unde o punea el, si a dat-o pe foc!


Atunci, perii de pe dansa au inceput a pirai si pielea a sfirai, si apoi s-a facut scrum; si s-a facut in casa o duhoare asa de grozava incat barbatul pe loc s-a trezit inspaimantat, a sarit drept in picioare si s-a uitat cu jale in soba.


Si, cand a vazut aceasta mare nenorocire, a lacrimat, zicand:


- Alei! femeie nepriceputa!


Ce-ai facut?


De te-a invatat cineva, rau ti-a priit, iara de-ai facut-o din capul tau, rau cap ai avut!


Atunci ea deodata s-a vazut incinsa peste mijloc cu un cerc zdravan de fier.


Iara barbatu-sau i-a zis:


- Cand voiu pune eu mana mea cea dreapta pe mijlocul tau, atunci sa plesneasca cercul acesta, si numai atunci sa se nasca pruncul din tine, pentru ca ai ascultat de sfaturile altora, de ai nenorocit si cazaturile ieste de batrani, m-ai nenorocit si pe mine si pe tine deodata!


Si daca vei avea candva nevoie de mine, atunci sa stii ca ma cheama Fat-Frumos si sa ma cauti la Manastirea-de-Tamaie.


Cum a sfarsit de zis aceste, deodata s-a starnit un vant naprasnic, si venind un vartej infricosat, a ridicat pe ginerele imparatului in sus si s-a facut nevazut.


Atunci podul cel minunat indata s-a stricat si s-a mistuit, de nu se stie ce s-a facut.


Iara palatul in care sedeau mosnegii si cu nora, cu toate bogatiile si podoabele din el, s-a schimbat iarasi in saracaciosul bordeiu al mosneagului.


Atunci batranii, vazand asta mare nenorocire si pe nora lor in asa hal, au inceput a o mustra, cu lacrimile in ochi, si a-i zice cu asprime sa se duca unde stie, ca ei n-au cu ce s-o tie.


Ea, vazandu-se acum asa de nenorocita si horopsita, ce sa faca si incotro s-apuce?


Sa se duca la paranti?


Se temea de asprimea tata-sau si de sugubata defaimare a oamenilor; sa ramaie pe loc?


Nu avea cele trebuitoare si-i era lehamite de mustrarile socrilor.


In sfarsit, s-a hotarit a se duca in toata lumea, sa-si caute barbatul.


Si hotarandu-se astfel, a zis Doamne-ajuta!


Si a pornit incotro a vazut cu ochii.


Si a mers ea, a mers tot inaante, prin pustiuri, un an de zile, pana ce a ajuns intr-un loc salbatic si cu totul necunoscut.


Si aici, vazand o casuta tupilata si acoperita cu muschi, care marturisea despre vechimea ei, a batut la poarta.


Atunci se aude dinauntru un glas de femeie batrana, zicand:


- Cine-i acolo?


- Eu sunt, un drumet ratacit.


- De esti om bun, aproape de chilioara mea; iara de esti om rau, departe de pe locurile aceste, ca am o catea cu dinti de otel, si, de i-oiu da drumul, te face mii si farame!


- Om bun, maicuta!


Atunci i se deschide poarta si drumeata intra inauntru.


- Dar ce vant te-a adus si cum ai putut razbate prin aceste locuri, femeie, hai?


Ca pasere maiastra nu vine pe aici, necum om pamantean.


Atunci drumeata a oftat din greu si a zis:


- Ia, pacatele mele m-au adus, maicuta.


Caut Manastirea-de-Tamaie si nu stiu in care parte a lumei se afla!


- Se vede ca tot mai ai oleaca de noroc de ai nimerit tocmai la mine.


Eu sunt sfanta Mercuri, de-i fi auzit de numele meu.


- De nume am auzit, maicuta, dar ca te afli in lumea asta, nici prin cap nu mi-a trecut vreodata.


- Vezi?


Tot de noroc sa se planga omul!


Apoi sfanta Mercuri a strigat o data cu glas puternic, si pe loc s-au adunat toate jivinile din imparatia ei; si, intrebindu-le despre Manastirea-de-Tamaie, au raspuns toate deodata ca nici n-au auzit macar pomenindu-se de numele ei.


Sfanta Mercuri, auzind aceste, s-a aratat cu mare parere de rau, dar, neavand nici o putere, a dat drumetei un corn de prescura si un paharut de vin, ca sa-i fie pentru hrana la drum; si i-a mai dat inca o furca de aur, care torcea singura, si i-a zis cu binisorul: "Pastreaz-o, ca ti-a prinde bine la nevoie".


Apoi a indreptat-o la sora-sa cea mai mare, la sfanta Vineri.


Si drumeata, pornind, a mers iar un an de zile prin locuri salbatice si necunoscute, pana ce cu mare greu ajunse la sfanta Vineri.


Si aici i s-a intimplat ca si la sfanta Mercuri; numai ca sfanta Vineri i-a mai dat si ea un corn cu prescura, un paharut de vin si o vartelnita de aur care depana singura; si a indreptat-o si ea cu multa bunatate si blandete la sara-sa cea mai mare, la sfanta Duminica.


Si de aici drumeata, pornind chiar in acea zi, a mers iarasi un an de zile prin niste pustietati si mai grozave decat cele de pana aici.


Si fiind insarcinata pe al treilea an, cu mare greutate a putut sa ajunga si pana la sfanta Duminica.


Si sfanta Duminica a primit-o cu aceeasi randuiala si tot asa de bine ca si surorile sale.


Si, facandu-i-se mila de aceasta nenorocita si struncinata fiinta, a strigat si sfanta Duminica o data, cat a putut, si indata s-au adunat toate vietatile: cele din ape, cele de pe uscat si cele zburatoare.


Si atunci ea le-a intrebat cu tot dinadinsul daca stie vreuna din ele in care parte a lumii se afla Manastirea-de-Tamaie.


Si toate au raspuns, ca dantr-o singura gura, ca nu li s-au intimplat sa auda macar vorbindu-se vreodata despre aceasta.


Atunci sfanta Duminica a oftat din adancul inimii, s-a uitat galis la nenorocita drumeata si i-a zis:


- Se vede ca vrun blestem a lui Dumnezeu, sau altceva, asa trebuie sa fie, de nu ai parte de ceea ce cauti, fiica mea!


Ca aici este capatul unei lumi necunoscute inca si de mine, si oricat ai voi tu si oricare altul sa mai mearga inainte de aici, este cu neputinta.


Si atunci, numai iaca un ciocarlan schiop se vede venind, cat ce putea: si, sovalc, sovalc, sovalc!


Se infatiseaza inaintea sfantei Duminici.


Atunci ea il intreaba si pe acesta:


- Tu, ciocarlane, nu cumva stii unde se afla Manastirea-de-Tamaie?


- Dar cum sa nu stiu, stapana?


Ca doar pe-acolo m-a purtat dorul, de mi-am frant piciorul.


- Daca-i asa, apoi acum indata ia pe aceasta femeie, du-o numaidecat acolo, cum ii sti tu, si povatuieste-o cum a fi mai bine.


Atunci ciocarlanul, oftand, a raspuns cu smerenie:


- Ma supun cu toata inima la slujba mariei-voastre, stapana, desi este foarte cu anevoie de mers pana acolo.


Apoi sfanta Duminica a dat si ea drumetei un corn de prescura si un paharut de vin, ca sa-i fie pentru hrana pana la Manastirea-de-Tamaie; si i-a mai dat o tipsie mare de aur si o closca tot de aur, batuta cu pietre scumpe, si cu puii tot de aur, ca sa-i prinda bine la nevoie; si apoi a dat-o pe sama ciocarlanului, care indata a si pornit sovilcaind.


Si cand ciocarlanul pe jos, cand drumeata pe sus, cand ea pe jos, cand el pe sus.


Si cand biata drumeata nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci indata ciocarlanul o lua pe aripioarele sale si o ducea.


Si tot asa mergand ei inca un an de zile, cu mare greutate si cu zdruncen, au trecut peste nenumarate tari si mari, si prin codri si pustietati asa de ingrozitoare, in care fojgaiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fermacatori, vidre cate cu douazeci si patru de capete si alta multime nenumarata de ginganii si jiganii inspaimantatoare, care stateau cu gurile cascate, numai si numai sa-i inghita; despre a caror lacomie, viclenie si rautate nu-i cu putinta sa povesteasca limba omeneasca.


Si, in sfarsit, dupa atata amar de truda si primejdii, cu mare ce au izbutit sa ajunga la gura unei pesteri.


Aici calatoarea s-a suit iarasi pe aripile ciocarlanului, din care abia mai putea falfai, si el si-a dat drumul cu dinsa pe o alta lume, unde era un rai, si nu altceva!


- Iaca Manastirea-de-Tamaie! zise ciocarlanul.


Aici se afla Fat-Frumos, pe care il cauti tu de-atit amar de vreme.


Nu cumva ti-i cunoscut ceva pe aici?


Atunci ea, desi ii fugeau ochii de atatea straluciri, se uita mai cu bagare de sama si indata cunoaste podul cel minunat din ceea lume si palatul in care traise ea cu Fat-Frumos asa de putin, si indata i se umplura ochii de lacrimi de bucurie.


- Mai stai!


Si nu te bucura asa degraba, ca inca esti nemernica pe aceste locuri si tot n-ai scapat de primejdii, zise ciocarlanul.


Ii arata apoi o fantana, unde trebuia sa se duca trei zile de-a randul; ii spune cu cine are sa se intilneasca si ce sa vorbeasca; o povatuieste ce sa faca, rand pe rand, cu furca, cu vartelnita, cu tipsia si cu closca cu puii de aur, daruite ei de cele trei surori: sfanta Mercuri, sfanta Vineri si sfanta Duminica.


Apoi, luandu-si ziua buna de la calatoarea incredantata lui, iute se intoarna inapoi, zburand neincetat de frica sa nu-i mai rupa cineva si celalalt picior.


Iara nemernica drumeata, lacrimand, il petrecea cu ochii in zbor, mergand spre fantana ce-i aratase el.


Si cum ajunge la fantana, scoate mai intai furca, de unde o avea stransa, si apoi se pune jos sa se odihneasca..


Nu trece mult, si, viind o slujnica sa ieie apa, cum vede o femeie necunoscuta si furca cea minunata torcand singura fire de aur, de mii de ori mai subtiri decat parul din cap, fuga la stapana-sa si-i da de veste!


Stapana acestei slujnice era viespea care inalbise pe dracul, ingrijitoarea de la palatul lui Fat-Frumos, o vrajitoare strasnica, care inchega apa si care stia toate dracariile de pe lume.


Dar numai un lucru nu stia harca: gandul omului.


Talpa-iadului, cum aude despre aceasta minunatie, trimite slujnica degraba, sa-i cheme femeia cea straina la palat, si, cum vine, o intreaba:


- Am auzit ca ai o furca de aur care toarce singura.


Nu ti-e de vanzare, si cat mi-i cere pe dansa, femeie, hai?


- Ia, sa ma lasi sa stau intr-o noapte in odaia unde doarme imparatul.


- De ce nu?


Da furca incoace si ramai aici pana la noapte, cand s-a inturna imparatul de la vanatoare.


Atunci drumeata da furca si ramane.


Stirba-baba-cloanta, stiind ca imparatul are obiceiu a bea in toata sara o cupa de lapte dulce, i-a pregatit acum una ca sa doarma dus pana a doua zi dimineata.


Si cum a venit imparatul de la vinatoare si s-a pus in asternut, harca i-a si trimis laptele; si cum l-a baut imparatul, pe loc a adormit ca mort.


Atunci Talpa-iadului a chemat pe necunoscuta drumeata in odaia imparatului, dupa cum avusese tocmala, si a lasat-o acolo, zicandu-i incetisor:


- Sezi aici pana despre ziua, ca am sa vin atunci tot eu sa te iau.


Harca, nu doar ca soptea si umbla catinel ca sa n-o auda imparatul, ci avea grija sa n-o auda, din odaia de alaturea, un credincios al imparatului, care in toate zilele umbla cu dansul la vanat.


Si cum s-a departat baboiul de acolo, nenorocita drumeata a ingenuncheat langa patul sotului ei si a inceput a plange cu amar si a zice:


- Fat-Frumos! Fat-Frumos!


Intinde mana ta cea dreapta peste mijlocul meu, ca sa plesneasca cercul ist afurisit si sa se nasca pruncul tau!


Si, sarmana, s-a chinuit asa pana despre ziua, dar in zadar, caci imparatul parca era dus pe ceea lume!


Despre ziua, Talpoiul a venit posomorita, a scos pe necunoscuta de acolo si i-a zis cu ciuda sa iasa din ograda si sa mearga unde stie.


Si nenorocita, iesind cu nepus in masa si necajita ca vai de ea, s-a dus iarasi la fantana si a scos acum virtelnita.


Si venind iarasi slujnica la apa si vazand si aceasta mare minune, fuga la stapana-sa si-i spune ca femeia ceea de ieri are acum o vartelnita de aur, care deapana singura si care-i mult mai minunata decat furca ce i-a dat.


Atunci pohoata de baba o cheama iarasi la dansa prin slujnica, pune mina si pe vartelnita, tot cu acelasi viclesug, si a doua zi des-dimineata o scoate iarasi din odaia imparatului si din ograda.


Insa in aceasta noapte, credinciosul imparatului, simtind ce s-a petrecut si facandu-i-se mila de nenorocita straina, s-a pus in gand sa descopere viclesugul babei.


Si cum s-a sculat imparatul si s-a pornit la vanatoare, credinciosul i-a spus cu de-amanuntul ce se petrecuse in odaia lui in cele doua nopti din urma.


Si imparatul, cum a auzit acestea, pe loc a tresarit, de parca i-a dat inima dantr-ansul.


Apoi a plecat ochii in jos si a inceput a lacrima.


Si pe cand din ochii lui Fat-Frumos se scurgeau siroaie de lacrimi, la fantana stiuta, urgisita si zbuciumata lui sotie scosese acum pe tipsie si closca cu puii de aur, cea mai de pe urma a ei nadejde!


Si cum sta ea in preajma fantinei, numai ce iaca pe slujnica stiuta iarasi o aduce Dumnezeu la fantana, si cand mai vede si aceasta mare minunatie, nici mai asteapta sa ieie apa, ci fuga la stapana-sa si-i spune:


- Doamne, stapana, Doamne!


Ce-am vazut eu!


Femeia ceea are acum o tipsie de aur si o closca de aur, cu puii tot de aur, asa de frumosi, de-ti fug ochii pe dansii!


Babornita, cum aude aceasta, pe loc trimite s-o cheme, zicand in gandul sau:


"Dupa ce umbla ea nu se maninca".


Si cum vine straina, hoanghina pune mana si pe tablaua cea de aur si pe closca de aur cu puii de aur, tot cu acelasi viclesug.


Dar imparatul, cand a venit in asta-sara de la vanat si cand i s-a adus laptele, a zis in gandul sau:


Acest lapte nu se mai bea, si cum a zis, l-a si aruncat pe furis, undeva, si pe loc s-a facut ca doarme dus.


Dupa ce harca s-a incredintat ca imparatul doarme, bizuindu-se ea si acum in puterea bauturei sale, a adus iarasi pe straina in odaia lui, tot cu aceeasi randuiala ca si in noptile trecute; si, lasand-o acolo, s-a departat!


Atunci zbuciumata drumeata, cazand iarasi in genunchi langa patul sotului ei, se ineca in lacrimi, spuind iarasi cuvantele aceste:


- Fat-Frumos! Fat-Frumos!


Fie-ti mila de doua suflete nevinovate, care se chinuiesc de patru ani cu osianda cea mai cumplita!


Si intinde mina ta cea dreapta peste mijlocul meu, sa plesneasca cercul si sa se nasca pruncul tau, ca nu mai pot duce aceasta nesuferita sarcina!


Si cand a sfarsit de zis aceste, Fat-Frumos a intins mana, ca prin somn, si, cand s-a atins de mijlocul ei, dang! a plesnit cercul, si ea indata a nascut pruncul, fara a simti catus de putin durerile facerii.


Dupa aceasta, imparateasa povesteste sotului sau cate a patimit ea de cand s-a facut el nevazut.


Atunci, imparatul chiar in puterea noptii, se scoala, ridica toata curtea in picioare si, porunceste sa-i aduca pe harca de baba inaintea sa, dimpreuna cu toate odoarele luate cu viclesug de la imparateasa lui.


Apoi mai porunceste sa-i aduca o iapa sireapa si un sac plin cu nuci, si sa lege si sacul cu nucele si pe harca de coada iepei, si sa-i deie drumul.


Si asa s-a facut.


Si cand a inceput iapa a fugi, unde pica nuca, pica si din Talpa-iadului bucatica, si cand a picat sacul, i-a picat si hircei capul.


Harca aceasta de baba era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus ca daduse mosneagul, crescatorul lui Fat-Frumos.


Ea, prin dracariile ei, prefacuse atunci pe stapanu-sau, Fat-Frumos, in purcelul ogirjit, rapciugos si rapanos, cu chip sa-l poata face mai pe urma ca sa ieie vreo fata de-a ei, din cele unsprezece ce avea si care fugisera dupa dansa din bulhac.


Iarca dar pentru ce Fat-Frumos a pedepsit-o asa de grozav.


Iara pe credincios cu mari daruri l-au daruit imparatul si imparateasa, si pe langa dansii l-au tinut pana la sfarsitul vietii lui.


Acum aduceti-va aminte, oameni buni, ca Fat-Frumos nu facuse nunta cand s-a insurat.


Dar acum a facut si nunta si cumetria totodata, cum nu s-a mai pomenit si nici nu cred ca s-a mai pomeni una ca aceasta undeva.


Si numai cat a gandit Fat-Frumos, si indata au si fost de fata parantii imparatesei lui si crescatorii sai, baba si mosneagul, imbracati iarasi in porfira imparateasca, pe care i-au pus in capul mesei.


Si s-a adunat lumea de pe lume la aceasta mare si bogata nunta, si a tinut veselia trei zile si trei nopti, si mai tine si astazi daca nu cumva s-a sfarsit.






--